Localitati | AGNITA | Harta AGNITA

---

     Obiective istorice - AGNITA |

---

Biserica fortificata Agnita

Agnita, a fost mentionata pentru prima data într-un document din anul 1280, ca fiind o localitate cu traditie mestesugareasca, cunoscuta pentru breslele tabacarilor, cizmarilor, cojocarilor, croitorilor, dogarilor, olarilor si altele, fiind si centrul schimburilor comerciale de pe valea Hârtibaciului. Ludovic de Anjou conferise Agnitei ("villam nostram Zenthagata") deja în 1376, dreptul de a tine iarmaroc anual în ziua de 24 iunie. Din acest privilegiu s-au ivit dese diferende cu Cincul Mare - resedinta "Scaunului de Schenk" - de care apartinea si Agnita. Regele Ludovic a fost obligat sa reconfirme in 1379 si 1381 Agnitei dreptul de a tine iarmarocul ca si dreptul pastrarii sigiliului Scaunului, sediul judecatoriei, cum rezulta si din documentul din 1409 emis de cancelaria regelui Sigismund de Luxemburg. În 1466, regele Matei Corvin acorda Agnitei si "jus gladii", dreptul de a condamna prin executie cu spada, precum si permisiunea de a tine în caz de razboi jumatate din totalul barbatilor apti de lupta, pentru apararea cetatii, deoarece localitatea era situata la granitele Transilvaniei si pentru a evita ocuparea cetatii de catre osti straine.
Aceste documente confirma existenta cetatii din Agnita în 1466, ea fiind construita probabil odata cu biserica-hala gotica înaltata pe fundamentul unei bazilici romanice fara turn, din secolul XIII, fortificata în primul sfert al sec. XVI. Într-un document pastrat pâna în 1948 în biserica, era indicat anul 1409 ca fiind acela al constructiei bisericii actuale. Cetatea, alcatuita dintr-o tripla incinta, a fost ridicata în mai multe etape. Cele patru turnuri de aparare, construite din piatra de râu si de cariera, apartineau curtinei interioare. În centrul laturii nordice, turnul dulgherilor, cu o intrare boltita prevazuta cu hersa, veghea asupra portii. În est, se înalta turnul faurarilor (sau al Hotentotilor), în sud-est turnul croitorilor, iar în sud-vest turnul cizmarilor.
În partea sudica, între turnul cizmarilor si turnul croitorilor, exista si astazi vechile soproane de lemn.
Turnurile cu câte cinci caturi sunt toate prevazute cu metereze mici, utilizate pentru arme de foc.
Turnurile poarta numele breslelor care le intretineau si aparau, acestea pastrand în turnuri si slanina folosita ca hrana pe timp de razboi.
Prima curtina interioara cuprindea o curte de forma ovala, a doua curtina lega turnurile intre ele. Între aceste doua curtine se afla "Zwinger-ul", curtea animalelor, adapostite acolo în caz de pericol. A treia curtina, de forma poligonala, era protejata cu un sant cu apa, în exterior curtina fiind protejata de pârâul ce trece pe langa cetate si de terenul mlastinos. În 1845 a fost demolata a treia curtina, în 1867 au fost demolate camarile de provizii ce înconjurau incinta interioara, iar în 1870 au fost demolate si curtinele lasându-se doar turnurile, din materialele de constructie recuperate s-a ridicat noua scoala.
Nucleul cetatii îl constituia biserica-hala în stil gotic. Corul ei era alungit, închis spre est pe trei laturi, precum si nava centrala ce avea bolti semicilindrice.
Turnul clopotnita de 44 m înaltime, cu sase caturi si o galerie cu balustrada din paianta a fost fortificat la inceputul anilor 1500, turnul fiind înconjurat de o camasa de piatra. Numit si turnul olarilor, acesta era prevazut cu metereze, despartit în doua caturi printr-o platforma din bârne.
La devastarea localitatii în 1600 de catre trupe de mercenari, a fost arsa si biserica ce a fost ulterior renovata în 1614. În 1890, s-au reînnoit parti ale boltilor colateralei sudice, in 1892, bastionul de deasupra corului, devenit subred, a fost demolat, iar în 1908, a fost refacut acoperisul bisericii.