Istoric - Baile Bazna |
Istoric Baile Bazna
Istoric Baile Bazna:In toamna anului 1671, dupa ce cazuse bruma, trei ciobani, care isi pasteau turmele cu oi in apropierea unei paduri de langa Bazna, au incercat sa aprinda focul in apropierea unor balti. De la focul lor s-au aprins baltile din jur. Vestea despre focurile vii s-a imprastiat imediat. Multe persoane curioase au venit sa vada acest mister. Cei trei ciobani descoperisera gazul metan de la Bazna. Descoperirea gazului metan si a apelor minerale din zona a atras atentia multor persoane din Transilvania si din alte parti.
In 1749 Rudolf Rothens aminteste in lucrarea sa „Memorabilae Europae” de apele minerale de la Bazna, iar doctorul Kraus in lucrarea „Izvoare tamaduitoare din monarhia austriaca” se refera la efectele binefacatoare ale apelor minerale de aici. In 1752 farmacistul George Bette din Sibiu face primele analize chimice ale apelor minerale. In perioada 1762-1769 Andreas Gaspari viziteaza baile de la Bazna si descrie modul cum se prezentau baile si cum se efectua tratamentul la bai, precum si bolile care se tratau.
In 1808 incep sa se faca cercetari stiintifice asupra apelor minerale de Bazna de catre medici si chimisti si in anul 1813 primesc un raport favorabil pentru utilizarea lor in scop terapeutic. In anul 1814, baile trec in proprietatea bisericii evanghelice din localitate, se fac din nou analize chimice si in luna noiembrie se hotaraste construirea unui stabiliment balnear. In anul 1835 s-au facut primele amenajari: 4 cabine si o instalatie de incalzit apa in cazane. Primul stabiliment balnear s-a construit in anul 1843. In 1845 la bai s-a inregistrat sosirea a 637 de persoane. In 1877, baile au trecut in posesia bogatasului Brekner din Medias, care le arendeaza pentru o perioada de 70 de ani. El construieste un stabiliment cu 18 cabine pentru bai calde, mai multe vile, bai de namol, bazine cu apa rece. In anul 1905, baile trec din nou in posesia bisericii evanghelice; tot in acel an este angajat primul medic al statiunii, se deschide o farmacie si se incepe productia de sare de Bazna.
In anul 1929 s-a construit un stabiliment pentru baile de namol in aer liber. Sezonul bailor incepea la 15 mai si se termina la 15 septembrie. In anul 1929, statiunea dispunea de un sanatoriu si patru vile particulare.
Transportul in statiune se facea cu autocamionul sau cu trasura. Din 1950, statiunea capata un caracter permanent.