Istoric - Galati |
Istoric - Galati
Istoric Galati:-asezare straveche (urme de cultura materiala din secolele VI-V i.Hr.), cu multe vestigii de cultura geto-daca, romana si romaneasca descoperite in cartierul Barbosi, pe promontoriul Tirighina. Aici au fost identificate urmele unei asezari dacice, fortificate (secolele I i.Hr.-I d.Hr.) in care s-au gasit vase grecesti de import si un sanctuar asemanator cu cel descoperit in Muntii Orastiei;
-cucerita de legiunile imparatului roman Traian, in primii ani ai secolului II d.Hr., cetatea a fost transformata intr-un avanpost militar roman (un castellum/fortificatie de proportii mai mici, de circa 4000 m2, construit mai intai din pamant, iar apoi intarit cu ziduri si turnuri de aparare din piatra) si in statiune a flotei dunarene. Fiind neincapator, romanii au construit, in anul 171 d.Hr., langa castellum, un castru de piatra (cu scopul de a apara granita de nord a limesului danubian) in care au stationat mai multe detasamente ale legiunilor romane (Legio V Macedonica, Cohors II Mattiacorum, Legio I Italica s.a.). Cu o scurta intrerupere (datorata invaziei carpilor din anul 238 d.Hr.), fortificatia romana a fost mentinuta de Imperiul Roman (apoi Imperiul Romano-Bizantin) pana in secolul VI d.Hr;
-prima mentiune documentara a localitatii dateaza din anul 1134, iar apoi din 1445;
-in Evul Mediu, orasul Galati a avut un important rol in comertul Moldovei cu alte regiuni, importanta sa sporind dupa anul 1484 cand porturile moldovenesti Chilia si Cetatea Alba au fost cucerite de turci;
-atestat documentar ca oras la sfarsitul secolului XV, Galatiul apare consemnat ca atare la mijlocul secolul XVI pe o harta a Moldovei intocmita de Georg von Reicherstorffer, secretar regal, consilier (din 1526) si emisar (in 1527 si 1535) al lui Ferdinand I de Habsburg la curtea domnului moldovean Petru Rares;
-in 1542, Galati a fost inclus in raiaua Brailei- ocupata de turci in 1540 si stapanita pana in 1829;
-in 1613, germanul Johannes Wilden si, in 1681, italianul Giovanni Battista de Bruyo, mentioneaza orasul Galati ca pe un important centru comercial, pescaresc si portuar. Orasul a fost jefuit de tatari in 1651 si de turci in 1711;
-incepand cu secolul XVIII, Galati devine cea mai mare piata de comert la Dunarea de Jos si cel mai important port pentru exportul lemnului, cerealelor, mierii s.a.. lucru confirmat si de Dimitrie Cantemir in lucrarea „Descriptio Moldavie” in care aminteste ca „este targul cel mai vestit al intregii Dunari“. In aceasta perioada, marile puteri europene si-au deschis la Galati vice-consulate (Rusia in 1784, Austria in 1794, Anglia si Franta in 1804, Prusia in 1838) pentru a intretine un comert regulat cu Tarile Romane. Este remarcabil faptul ca in 1838, din totalul de 8,55 mii de franci, cat a insemnat comertul exterior al Moldovei, 5,95 mii de franci s-au realizat prin intermediul portului Galati;
-dupa Pacea de la Adrianopol (1829) si transformarea sa in porto-franco (1836-1883), orasul Galati a inregistrat o dezvoltare comerciala si economica mult mai mare, devenind, in 1841, al doilea oras al Moldovei (ca importanta), dupa Iasi;
-in perioada 1856-1945, Galati a fost sediul Comisiei Europene a Dunarii. Orasul a fost devastat de doua incendii (1769 si 1821) si a suferit mari pagube in anii ocupatiei bulgaro-austro-germane (1916-1918) si a celei germane (in 1944), fiind declarat municipiu la 17 februarie 1968 si din nou porto-franco la 25 aprilie 1994.