Prezentare generala - Geoagiu Bai |
Prezentare generala Geoagiu Bai
Prezentare generala Geoagiu Bai:Statiune balneoclimaterica de interes general, cu functionare permanenta, se afla in judetul Hunedoara, la o altitudine de 350 m, in zona sud-estica a Muntilor Metaliferi, in apropiere de Culoarul Muresului. La 19 km se gaseste orasul Orastie si la 46 km Deva.
Statiunea se caracterizeaza printr-un climat continental moderat, de depresiune intradeluroasa. Temperatura medie anuala este de 9°C, media lunii iulie fiind de 20°C, iar cea a lunii ianuarie de -3°C. Precipitatiile sunt reduse cantitativ (600 mm anual). Statiunea este ferita de vanturi datorita padurilor de fag si stejar din imprejurimi. Datorita prezentei foehnului in regiune, primavara apare timpuriu.