Istoric - Oltenita |
Istoric - Oltenita
Istoric Oltenita:-in perimetrul orasului Oltenita la circa 3 km est de centru, pe movila Gumelnita, au fost descoperite (1925 si 1960) vestigiile celei mai mari asezari neolitice (mileniului IV i.Hr.), apartinand Culturii Gumelnita, extinsa pe circa 2 ha, cu mai multe niveluri de locuire;
-specific pentru aceasta cultura sunt locuintele de suprafata, cu peretii pictati sau ornamentati in relief, cu motive spiralate-meandrice. Totodata, se remarca bogatia si varietatea uneltelor si armelor din piatra slefuita sau din cupru (topoare, razuitoare, lame, varfuri de lance si sageata, dalti, rasnite, sapaligi, impungatoare din arama etc.), precum si unele podoabe din cupru sau aur;
-nota dominanta a Culturii Gulmelnita este data insa de vasele ceramice cu forme elegante (vase inalte cu gat dublu, castroane tronconice cu buza inalta, strachini larg deschise cu buza intoarsa spre interior, vase de provizii cu corp cilindric si fund tronconic etc.), modelate cu mana, arse oxidant, la rece, decorate cu motive spiralice-meandrice, realizate prin incizie sau excizie si pictate (pictura alba si pictura cu grafit) cu motive geometrice (spirale simple sau conjugate, brauri alveolare, unghiuri, in forma de tabla de sah etc.);
-foarte bine reprezentata este si plastica antropomorfa (figurine feminine sau perechi, din teracota, idoli, figurine cu vas pe cap) si zoomorfa (bovine, pasari etc.);
-se presupune ca, in timpul Imperiului Roman, pe teritoriul actual al orasului Oltenita a existat fortareata Constantiniana Daphne, construita de Constantin cel Mare, vizavi de cetatea Transmarisca (Turtucaia/Tutrakan de azi, Bulgaria), pentru intarirea limesului dunarean;
-sapaturile arheologice din arealul orasului Oltenita au mai scos la iveala obiecte de podoaba, tezaure s.a., datand din perioada feudala. Localitatea Oltenita apare consemnata documentar prima oara intr-un act emis de Neagoe Basarab la 13 aprilie 1515, iar apoi intr-un hrisov emis de Radu de la Afumati la l iunie 1526;
-la 23 aprilie 1853 localitatea este recunoscuta oficial ca „oras slobod“, iar la 21 octombrie 1997 este declarata municipiu.